Despre Clinica Obstetrică-Ginecologie Gine-Med Center


Gine-Med este o clinică particulară cu activitate în specialitățile obstetrică-ginecologie, geriatrie și medicină internă. Clinica este dotată cu aparatură de ultimă generație și încadrată cu personal înalt calificat, cu o bogată experiență profesională, fapt pentru care s-a impus încă de la înființare ca un mediu unic, profesionist și în același timp intim, ideal gândit pentru confortul pacientelor noastre.

Clinica a fost înființată în 2002, an în care a fost dotată cu primul ecograf Doppler color software 3D din județul Bacău.

Zona de adresabilitate s-a extins constant de la înființare și până în prezent, ajungându-se astazi ca pe lângă paciente din județul Bacău, să apeleze la serviciile clinicii Gine-Med atât paciente din județele limitrofe (Neamț, Vaslui, Vrancea), din alte județe din țară (Suceava, Galați, etc) cât și paciente venite din alte țări (Anglia, Italia, Germania, Canada, Irlanda, etc.).

Numărul mare al pacientelor clinicii noastre ne fac mândre, pentru că el constituie dovada clară a calității serviciilor noastre.

Calitatea serviciilor noastre este garantată atât de calitatea personalului medical și de facilitățile moderne la dispoziție, cât și de realizarea acestor servicii în cadrul unui sistem de management al calității serviciilor medicale conform cu SR EN ISO 9001:2015 în curs de implementare.

Certificarea calității serviciilor noastre se vrea a fi un pas important în recunoașterea nivelului european al Clinicii Gine-Med, dar și o garanție în plus pentru viitoarele noastre paciente.